NICOLAE BADILESCU

MERSUL PE MARE

De linisti dusi

De linisti dusi pe calea ocolita

vom talmaci în vorbe nepereche

rotunde vami si vom privi spuzita

de semne sidefii povara veche

vor fi în jur doar ochiuri de racoare

si umbre slute-n râsuri de ferestre

si stând pe gânduri dusa la intrare

ne va primi de gheata o poveste.

Elegie

Pasim mai tristi în lume împrejmuiti cu vise

si nicioada singuri tiranizând privirea

prin sulitele ierbii prin cercuri mari deschise

spre sansa încifrata a-ntoarcerilor noastre

prelunga destramare împacându-le pe toate

sau jertfa alba-n sânge amenintând cuminte

mai trista ca tristetea de a ne-aduce aminte.

Iscând în lucruri

Pe geana bate somnul ca pe-o clapa

si-un vis ne fura ca sa nu ne doara

straniu stralimpezind adâncul fara pata

Iar gândul amintindu-ne ca si el piere

ameninta-n culori cu o vapaie rara

iscând în lucruri viscol de mistere

si nu ne lasa-n urma decât tresarirea

si ceata-n care pasii nostri înfrunzesc

semintele cazând în poama coapta

cu pocnet pur adânc si ne-nteles.

Veghe

Mersul pe mare

ne mistuie-n zare

pe cheiul ce sta sa cada

umbre-au iesit sa ne vada

tarmul rotund se strânge

povara mai grea în sânge

si-un ochi se deschide

un altul

si-ncepe cântatul-pacatul

foamea de unul

râvna de altul.

Ceas

E în puterea marelui ceas de acum

solemnitatea acestei treceri prin timp

ecoul îndemnului trecut mai departe

e în puterea lui

vesnicia întemeiata

de reveria unor ritmuri mai grave

de aceasta liniste nebanuita

a furtunii din lucruri.

Un cer înalt

Fluturii buimaci incendiau o vara

a florilor

                      si desfacut din urna

un cer înalt îsi amintea zapada

primeau osânda mugurilor albi copacii

si orbi de muzica si surzi de rosul

petalelor desavârsind tacerea

zorii sfiosi se întreceau sa-mi mute

pe geana lor gândul ivit sub frunte.

Drumul-rotundul

Ceara nebuna

se strânge-mpreuna

cu viermii din luna

la poarta de sânge

si dreapta o frânge

drumul-rotundul

piezis îl cutreier

cântul de greier

vântul-cuvântul

îl soarbe pamântul.

Semn

În frunte arsi cu fierul prin racori

vom rataci pe drumuri peste ape

si osânditi vom fi prin ruguri de trei ori

sa trecem pajistea rotunda de sub pleoape

când mortii buni asurzitor din noi

stârni-vor spaima vorbelor cu tobe surde

si când rasfrânte semnele de vina înapoi

le vom lasa ca serpi-n urma ude.

Si-n geruri

Si-n geruri fara voie ne subtiam pamântul

sub fosnete schimbate în linisti dupa rând

si ucideam chemându-l cu alte guri cuvântul

cum coborând urcusul îl repetam în gând.

Vama senina

Cer rotund deschis sub pleoape

ca o pata de lumina

vama albastra si senina

ziua mea din luna mai

nu îndrazneste sa refuze

masca rea si un ciob de astru

dintr-o clipa aruncat

albul putrezit nu-l schimba

banuie si sigur stie

când îsi pierde lucrul umbra

si îmi spune cine piere

câstigându-ma

                         pierzându-l

ca pe un ban avut si dat.

De chipuri

Sfârsea povestea spusa în goluri de racoare

si somnuri rasucite duceau plutind subtiri

popasurile-apoase în dricuri de-ntristare

spre râncede-adâncuri dospind de potriviri

si de poveri sleite urcau potop de chipuri

la vorbele ucise de noi sa se închine

si rasfirând prelungul neiertator nisipuri

fosneau plecarea noastra spre anotimpuri

line.

Si greierii

Si greierii cei întristati cu roua

si visul bun rastalmacind descântul

padurea de salcâm taiata pe din doua

de-o pasare mai iute decât vântul

si câte stim si câte ne stiu ele

adevarati ca-ntinderea cu noi egala

tradau delirul ierbii credincioase

ca noi

prin lunga veghe de sub stele

sa pregatim tacuti sublima îndoiala

a vorbelor trecute patimas prin oase.

Popas

Acum de câte s-au oprit

e casa mai povara

ma trec poteci neglasuit

spre insule de ceara

vâslind amurguri ma ajung

popasuri ne-ncepute

semintele de ceas prelung

cu sunet cad în fructe.

Pasii mei învata valea

Pasari rosii printre umbre

deseneaza-n lac inele

îsi masoara zborul scrumul

pasii mei învata valea

iar ma vor fura din mine

de sub arcul fruntii mele

armoniile din miezul

vântului întors din drum

flori de-arama nepatate

si de-argint lucind în ele

si de sfere cazatoare

ma vor pierde-n lume acum.

Tacerea repeta solemn

Tacerea se-aduna într-un cuvânt

rastalmacind ca în oglinzi

uimirea noastra

si mistuia în ruguri câte sunt

aprinse-n noi

furtuna ca albastra.

tacerea repeta solemn

ca uneori

caderea amiezilor

în vina lor adânca

iar noi ne rataceam

prin palide culori

furati de visul

amagind în alb si negru

înca.

Ritual de floare

Ritual de floare

albul sunator

flacara de mugur înca neranita

luminare blânda renuntând la zbor

zare fara pata

vesel naruita

tipat ca lucirea lamei de cutit

ritual de floare

nou urcând un mit.

Topire blânda

Auzul nostru învata pe de rost

osânda si iertarea cum se pun la cale

salbaticirea ritmurilor

care au fost

topite blând în zboruri vegetale

cum zornaind a nenoroc

un zar patrat opreste ceasul violet

de la intrare

si înselat de visul repetat

rastoarna sunetele sparte

în uitare

auzul ne arata cum am fost

când ne-am apropiat de gânditoarea mare.

Ciob

Bataile de ploi se înteteau la porti

si drum deschis se alegea pe dale roase

poveri urcam tinându-ne de morti

cei naraviti cu haturile scoase

si-am ratacit în radacinile de jos

cu pasi furati de vaile domoale

si umbra ne-am facut pacatuind frumos

ca fetele de ger în râu intrate goale.

Timp

Ramasi în ceas

ca sub o bolta înalta

intram orgoliosi în jocul lui

un ochi strain ne învata sa plângem

si lacrima

si ne facea mai blânzi

dar ne lasa din trupuri decât umbra

– de frica ei cuvintele paleau –

nebiruita ramânea doar culmea

refuzului de a mai repeta.

Vârtej

Un cântec toceasca

taisul de spada

vârtejul luminii

la care ma-nchin

învinga tacerea

cuvântului chin

– monezile rosii

În zbor jos de prada.

La capat

Cercuri pleaca

peste marea care seaca

si ma striga din afund

drum rotund

casa e fara zavor

de lut usor

si-n fereastra de-ndoiala aburita

umbra piere ravasita.

zarile se despreuna

serpi în sânge cad din luna

si se-aduna

în ostrovul carnii alge

vorba palida se sparge.

Moneda secreta

Nici un nor

Valea îsi rastoarna plutele

în zatul coclit de ecouri

nici un nor nu cade

din vârful muntelui noaptea

razele întoarse ritmic multimii

de ciocuri

se lasa târâte în izbânda

si vântul în gura scobita de foame

a pâlniei verzi

nici un clopot nu cade

din turlele muntelui noaptea

si ochiul aude desigur

pe table de piatra

cum cad suierând stelele sparte.

Noaptea la Stefanesti

Stravezie-i noaptea

patrunsa ca spinul

si izvorul scaparator

la apasarea luminilor

peste duhurile vinovate.

pe un copac e acoperisul

muntelui

pe fata ta

trecatoarea împotrivire

a ploii de aur

tatu-i statornic

si clopotul

aripa fosnetelor pierdute

si samânta.

Nici o vocala

Trunchiul uscat îsi cauta umbra

dusa departe

nici o vocala nu împarte samânta

cu vântul de-afara

barca uitata în larg

se clatina fara scapare

în nici o vocala nu crede samânta

în noptile scurte.

Într-o vale

Umbra ne cauta înca

zeloasa ca praful

si drumul dinainte ales

se lasa învins de o iarba

mai verde

într-o vale e greseala râului

la un pas cainta de pe urma

a seducatorului fundal

si mugurii ce alb petrec

si restul cum repeta din memorie

doliul rosu fagaduit în joaca.

Cântec

Plâng la cripta unei flori

lepadarea de sine

naiva-i faima

si lovitura scurta a daltii

întrecând rabdarea pietrei

si picatura fina cazuta în capcana

pe care o stii.

Privelistele duse

Privelistile duse nu se mai întorc

poarta trufasa rabda bataile

si nu mai raspunde

ramâne drumul lung

sa adune linistea de care are parte

si vântul sa se biciuie pe sine

în vazul lumii.

Vântul închipuie

Vântul închipuie o catedrala veche

si un pumn de muguri

rascumpara un secol

rabdat de bunavoie întreg

ritmurile se înteleg prin semne

cu oglinda aliata

pactul aduna si scade

fara sa stie

putinul care a mai ramas

asculta suieratul astrilor indiferent

trecând printre împerecheatele meridiane.

Refuz

Caderi libere

mereu altele

nicaieri vre-o urma de îndoiala

refuzul ramas locului

adaugând si scazând întâmplari

pe albul sonor

nicaieri vre-o urma de îndoiala

si tacerea evadata an larg

cum îsi apara trofeele nevazute.

Vine tacerea

Vine tacerea în preajma

sa numere umbrele

ramase cu sutele neîncepute

drumul este si nu e

solul ratacit se mistuie

ca urletul.

Ne astepta invazia tacerii

Ne astepta invazia tacerii complicata

ritmic egalând orbitele

spaima unui decor perfect ca padurea

uimindu-ne privirea naiva

ne asteptau dovezile anume uitate

privelistile stapânite în ascuns

trecând peste clarul fluid

al prezentei nelocuite

si se întâmpla sa-si iasa din sine

departarea

oglinzile împacate sa-si fluture

batistele sonore.

Mult mai întinse

Mult mai întinse tinuturile

decât banuiala

ca pot ridica peste toate

acel incendiu de roua

din altoirea zapezii

pe trupul tau

mult mai întinse tinuturile

decât scrumul

si moartea serpilor acelora

din umbra genelor tale.

Înca o stea

Înca o stea se pierde limpezita

bezna se schimba în departare

se face haita-n albul ochilor

urlând

patima ploii striveste alt cerc

si mortii cum se leagana în somn

dezlegând secretul spiralei.

P â n z e

Icoane pe sticla

Minunea exista în pânzele simple

înlocuind stângacia

îngerilor nostri de mânie

în amiezi sfioase

minunea exista în memoria

celor gata la orice

în degetele mugurilor înverziti

sub coaja de tacere staruitoare

minunea clipei exista

si clopotele culorilor o fura.

La un desen de Grigorescu

O palma de lume

ramasa din greseala

si valea pe care va-ncepe

bataia solemna

nici o sageata nu face

tacerea mai înalta

si ostile nu îsi schimba

semnalele scurt

o palma de lume

vazuta prin spartura cuirasei

atât din ce fusese înainte

si duelul ramas peste ea

ca o lege.

Bancila – o mie noua sute sapte

Degetele amâna sa-ti spuna ce zaresc

ce crede harta asediata de umbre

si radacina gata sa reziste

nimic nu are nume

nici unghiul mai drept decât legea

nici ochiul fara scut

nici marea resemnata

care sta sa fiarba.

Renoir asteptând sa se aleaga tinutul

Astepti sa se aleaga tinutul

oaza si desert deopotriva

câmp iluzoriu cu arbori sonori

astepti sa mai plece un cerc

sa mai cada o religie

fara sa vrei îti astepti alungarea

nelinistit ca se întârzie atât.

Pieter Bruegel – ianuarie

Nimeni nu ucide înca

zborul corbilor putrezeste

radacina stâlpului de tortura

si smârcurile negre ranesc si vindeca

la întâmplare

nu pot privi fara cele doua jumatati

oglindind cerul

prin ochiuri de sârma stravezii

Doamne

nu pot vorbi

despre nerabdarea mugurilor

când animalul haituit

se strecoara departe de mal

zornaindu-si latul religiei

pe gâtul vânatorului

la fel de iscusit.

Andreescu – dupa ploaie

O privire dusa pâna la capat

sa rastoarne hartile decolorate

întrebând

ori numai un cerc umil de perfect

sa arunce în ascuns

bucati orgolioase din el

si dupa-amiaza sa aplaude frenetic

urmele putrezite în vai.

Schita de portret pentru Van Gogh

Arie a absentei dinainte stiuta

implacabila arie

ca invazia altuia circulara

loc decantat din pornirea

de a confesa pareri de rau

discreta tortura ajunsa prezenta

culme seducatoare

rotire fantastica.

Goya – autoportret

Strigat de pe urma fara nici o noima

ca legea peste îngenuncheati

strigat de izbânda

din neputinta de a îndrepta ceva

totdeauna iesit în afara de nimic

masurând de bunavoie

partea lipsita de glas

care ti se cuvine.

Luchian pictând natura moarta

O mâna de frunze pastrate în secret

o alta clatinându-se ca înainte

de timp

unul din noi va trebui sa plece

rosul incolor nu a fost asa

o mâna de frunze clatinate de timp

o metafora absoluta

pe care dând-o în vileag

ne va parasi la un semn.

Echilibru lânga Marc Chagall

Nimeni nu se întreaba acum

apriga ploaie urneste padurea sfioasa

întelegând eroarea mult mai greu

iar degetele incendiaza ecoul

salvându-se în silabe

nimeni nu se întreaba acum

umbrele reproduc din memorie

simetria perfecta

si rareori se întâmpla

sa fie cu putinta

frenezia naiva a unui sunet.

Mondrian – compozitie cu rosu, galben si albastru

Rosul arde înjumatatit de izbânda

albul se lasa modelat festiv

restul culorilor crd în miracole

si pânza învata strigate

pe de rost

si le repeta rar

în numele ochiului izgonit

pentru violenta.

Optofon la Picabia

Un roi de sfere îsi face drum

dispretuit de seve

genunchii tai la un pas de padure

o mâna de nisip închipuind un mit

si vreau sa petrec singur

sa ajung întrebând prin praful gros

la poalele turnului fara contur.

Picasso si femeia sa care plânge

E spasmul extatic al culorilor

slefuite pâna la sânge cedând

delirul liniilor închise în taceri

lacuite

degetul trecându-si fara oprire

cruzimea în unghii

ramâne sansa unui ritm mai grav

o umbra sa afle de unde se pleaca.

Sisley – zapada la Louveciennes

Pretutindeni zapezile hipnotice

si nimeni nu e de fata

la venirea desertului

stiut în alta parte

fostele spirale palesc

si doar câteva frunze

se clatina singure sub albul

seducator

curând se vor aprinde ca putregaiul